Muncești mult, ea mult mai puțin. Colega este lăudată, tu primești doar „bine”.
Timp de citire: 5 minute
Îți amintești ultima ședință în care șefa a lăudat-o pe colega ta?
Poate a zâmbit la ea. Poate i-a zis „foarte bun proiect” în fața echipei. Poate la evaluarea anuală a primit „depășit așteptările” și tu știi exact ce a făcut ea în ultimul an. Știi că nu respectă toate procedurile, că nu acordă atenție la detalii, că tu ai făcut de multe ori și treaba ei.
Tu ai primit doar OK.
Acel OK doare mai tare decât un „nesatisfăcător” pentru că, în cazul al doilea, ar exista măcar o conversație.
OK sau Bine sau Îndeplinit este, cum îmi place mie să spun, invizibilitate cu zâmbet politicos.
Și vine la pachet cu un cocktail de emoții neplăcute: frustrare, comparație, demotivare. Uneori atrage chiar scăderea performanței, ironic: tocmai pentru că vrei să fii văzută, începi să ai rezultate neobservabile și să fii și mai „nevăzută”.
Înainte să aruncăm toată vina pe superiori, deși, recunosc, unii chiar au o mare parte din vină, vreau să-ți arăt o perspectivă diferită. Nu e confortabilă, dar funcționează.
Jobul tău e o oglindă a interiorului tău.
Există un tipar pe care îl văd la femeile cu care lucrez: cele care nu se simt apreciate la job au, aproape invariabil, aceeași dinamică și în interiorul lor.
Adică lumea din afară – colegele, șefii, evaluările, feedbackul primit – reflectă convingerile tale despre propria valoare. Pentru că modul în care te prezinți, ce și cum ceri, cum comunici și câtă autoritate, încredere, siguranță transmiți derivă direct din cât de mult crezi tu că meriți.
Știu că primul reflex este să spui: „Da, dar colega mea chiar primește mai multă apreciere. Asta e real, nu e în capul meu”. Nu te contrazic, sunt convinsă că ai și martori care susțin asta.
Perspectiva pe care o propun eu este sa îți pui sincer câteva întrebări concrete:
- Îți recunoști tu ție meritele? Apreciezi ce știi și ce faci? Sau îți spui mai mereu că „mai e puțin de lucru aici”, că „nu e perfect”, că „putea să iasă mai bine”?
- Știi să ceri recunoaștere în mod direct, non-agresiv? Sau aștepți să fii văzută, pentru că ar trebui să fie evidentă munca ta?
- Cum evaluezi tu munca altora? De obicei apreciezi colegele, echipa, furnizorii, clienții? Sau mai degrabă îi observi cum nu-și fac treaba.
- Și încă ceva: tu o apreciezi pe șefa ta?
Știu că întrebările sunt incomode, dar exact acolo e de căutat, pentru că acolo este schimbarea aprecierii tale.
Felul în care ești apreciată de ceilalți reflectă adesea felul în care te apreciezi tu pe tine și îi apreciezi tu pe alții.
Deci tot eu sunt de vină?
Dacă ți-a trecut acest gând prin cap răpsunsul este simplu: nu. Pentru că nu este vorba despre vină.
Nu afirm că șefa ta are sau nu dreptate. Nu înseamnă că evaluarea a fost sau nu corectă. Și în niciun caz nu spun că ea (colega ta) merită mai multă apreciere decât tine.
Înseamnă doar că merită să te uiți și la partea ta din dinamică: cum îți faci vizibilă munca, cum ceri recunoaștere și cât de mult îți susții tu valoarea, nu doar cât muncești.
E o diferență uriașă între a munci bine și a fi văzută că muncești bine. Prima fără a doua putem să o numim un fel de voluntariat nerecompensat.
Întrebări care te pot enerva, dar care deschid perspective noi.
De ce stai totuși în situația asta? De ce o tolerezi?
Nu stăm într-un loc dacă nu avem un beneficii din asta, fie ele și inconștiente (de cele mai multe ori sunt inconștiente atunci când intensitatea emoțională negativă este puternică). Nu îți place situația în care ești și totuși ceva din ea îți servește. Și pentru a schimba ceva merită să știi ce anume.
Întrebarea nu e „de ce nu sunt apreciată?” ci „ce evit, de fapt, prin faptul că rămân mai puțin vizibilă?” / „ce beneficii am eu prin faptul că rămân mai puțin vizibilă?”
Poate că nu ești în centrul conflictelor care vin cu vizibilitatea. Poate că mai puțină responsabilitate înseamnă mai mult spațiu pentru tine și alte priorități. Poate că dacă ai fi „cea mai bună” nu mai poți ascunde niște lipsuri.
Ceva neliniștește subconștientul tău și stai așa pentru ca e mai bine cu ce cunoști decât cu ce nu cunoști.
Nu trebuie să-ți placă răspunsul. Trebuie doar să-l găsești. Să fie sincer. Pentru că de acolo se construiește o decizie reală, nu o reacție emoțională.
Și o altă întrebare neconfortabilă: „Care ar fi dezavantajele dacă șefa te-ar vedea drept cea mai bună din echipă?”
Responsabilitate mai mare? Proiecte mai grele? Colege mai invidioase? Socializare mai multă? Timp mai mult la job? Așteptări care cresc fără să crească și salariul?
Răspunsurile tale sincere la aceste întrebări îți spun mult mai mult despre situația ta decât orice feedback de la HR.
Trust me.
Ce să faci practic când te simți nevăzută la job.
La job, nu este suficient să muncești bine. Trebuie să se înțeleagă și ce valoare produce munca ta. Când nu te simți văzută, devine responsabilitatea ta să înțelegi cum contribui și tu, fără să-ți dai seama, la propria invizibilitate. De aceea, înainte să treci la lista practică, îți recomand să răspunzi sincer la întrebările de mai sus. Nu ca să te învinovățești, ci ca să vezi tiparul tău. De cele mai multe ori nu e nevoie să faci nimic, pentru că prezența și atenția celor din jur, o percepi altfel.
Iată și o listă cu ce poți face concret când te simți nevăzută la job:
- Nu mai aștepta să fie evidentă munca ta. Spune ce ai făcut, clar, fără scuze, fără minimizare. Nu cu ton care cere, ci cu ton de om care știe ce a livrat.
- Documentează-ți contribuțiile. Nu ca să te justifici, ci ca să ai exemple concrete când discuți iar emoțiile sunt mai puternice.
- Tradu munca ta în limbaj de business, leagă contribuțiile tale de rezultate firmei, argumentele emoționale au greutate mică în business dacă nu sunt traduse în impact concret.
- Cere feedback specific, nu validare vagă. „Ce ar trebui să fac diferit ca să îmbunătățesc performanța mea?” îți ușurează drumul.
- Clarifică regulile jocului înainte, cere criterii înainte de a te apuca de lucru, nu pleca la drum cu ce ai tu în minte apoi ești supărată că nu este apreciată munca. „Care sunt cerințele pentru proiect? Care sunt 3 criterii după care acest proiect este considerat reușit?” întrebări pe care puțini le adresează. Uneori nici șefa nu știe clar ce vrea și astfel aduci claritate pe mai multe planuri.
- Construiește relații profesionale, nu doar rezultate. Poți să livrezi impecabil și totuși să fii invizibilă dacă nimeni nu înțelege contribuția ta. Construiește o relație profesională cu șefa ta. Asta nu este lingușeală. Oferi claritate. Dacă vorbești cu ea doar când e criză sau vreo evaluare, deja e târziu.
- Caută aliați, nu doar aprobarea șefei, vizibilitatea nu se construiește doar față de șefa directă, ci și prin oameni care pot vorbi despre munca ta când tu nu ești în cameră.
- Observă unde muncești mult în tăcere și apoi te superi că nu te vede. Tăcerea nu e modestie, e o strategie.
De ce colega ta e lăudată și tu nu ești apreciată?
Poate pentru că ea cere vizibilitate și tu aștepți recunoaștere. Poate pentru că ea vorbește despre ce a făcut și tu consideri că se vede de la sine. Poate pentru că ea a construit o relație cu șefa, iar tu ți-ai construit o distanță. Poate pentru că ea acceptă să fie suficient de bună și tu te consumi să fii perfectă, iar din dorința de perfecțiune pierzi latura umană din colaborare.
Nu e vorba de merit. E vorba de vizibilitate. Și vizibilitatea se construiește.
Ce se schimbă la job cand schimbi alinierea interioară?
Clienții cu care lucrez în coaching spun adesea că după ce au rezolvat blocajul interior, lucrurile din exterior s-au schimbat aproape singure, fără să fi schimbat neapărat nimic la nivel de comportament vizibil. Un mail trimis altfel. O conversație inițiată fără scuze. O evaluare cerută în loc să o aștepte.
Asta e diferența dintre a acționa din frustrare și a acționa din claritate.
Când crezi că meriți – cu adevărat, nu doar la nivel de teorie – tonul se schimbă. Prezența se schimbă. Și, de multe ori, și vizibilitatea.
Simțul nedreptății e real. Există situații care confirm BIAS-ul de control. Superiori care nu văd ce ai tu de oferit există pe bune.
Dar întrebarea nu e dacă există problema — ci ce faci tu cu ea.
Și de unde începe schimbarea: de la șeful tău sau de la tine?
Răspunsul tău sincer la asta îți va spune tot ce trebuie să știi despre pasul următor.
Uneori descoperim că felul în care nu ne cerem locul la job seamănă izbitor cu felul în care nu ni-l cerem nici acasă.
Și acum o întrebarea care ustură puțin: acasă ești apreciată?
Dacă citești și îți spui „cam asta e și la mine”, scrie-mi un mesaj privat. Programăm 30 de minute în care înțeleg unde ești cu adevărat și îți spun direct dacă pot să te sprijin.
În acest articol am folosit pentru explicații:
Legea Reflexiei, care afirmă că tot ce percepi în ceilalți există în interiorul tău.
Legea Dualității care afirmă că întregul este alcătuit din opuse complementare. Atunci când avem o percepție, pozitivă sau negativă, simulan avem și percepția opusă.